Primarul Brașovului, sub control judiciar 60 de zile

Primarul Brașovului, sub control judiciar  60 de zile
Publicat: 28/09/2016, 15:32
Actualizat: 28/09/2016, 17:37

Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de DNA, Scripcaru și-a exercitat influența, în anii 2007 – 2015, asupra directorului general al unei societăți din subordinea Primăriei municipiului Brașov și l-a determinat să cumpere succesiv, pe parcursul celor nouă ani, patru autoturisme care au fost puse ulterior la dispoziția Primăriei Brașov, semnându-se în acest sens mai multe contracte și acte adiționale.

Procurorii susțin că primarul a urmărit obținerea unor foloase necuvenite pentru sine, constând în folosirea exclusivă a mașinilor respective, fără să fie nevoit să achite costurile pentru întreținerea și utilizarea acestora.

„Ulterior, pentru a ascunde faptul că autoturismele date în mod succesiv în folosința Primăriei Brașov sunt utilizate în interesul său personal, Scripcaru George a solicitat aceluiași director ca, în cazul în care pe adresa societății vor veni solicitări din partea Poliției Rutiere, să fie comunicat numele vreunui angajat, care astfel să fie sancționat contravențional în locul edilului. Urmare a acestui demers, la data de 12 martie 2009, a fost încheiat un proces verbal prin care o altă persoană a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 120 lei și 2 puncte penalizare, menționându-se că a depășit viteza maxim admisă în localitate, în timp ce conducea unul din autoturismele respective. În realitate, autoturismul fusese condus de inculpat, rezultatul fiind obținerea pentru acesta din urmă de foloase necuvenite,constând în aceea că nu figurează în evidențele Poliției cu sancțiuni contravenționale și nu a plătit amenda respectivă”, arată DNA.

Astfel,Scripcaru a fost plasat sub control judiciar pentru abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, și participație improprie la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul folos necuvenit.

Procurorii susțin că societatea respectivă a fost prejudiciată cu suma totală de 630.567,28 lei, reprezentând valoarea mașinilor achiziționate și cheltuielile suportate cu întreținerea și utilizarea acestora.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un stâlp de fier din India stă expus la ploi, vânt și umezeală de 1600...
DECLARAȚII EXCLUSIVE | Legătura neștiută dintre Bianca Drăgușanu și Florin Piersic 😲
FOTO. Ce frumoasă e cea mai rapidă femeie din România! Cum reacționează bărbații când o...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO Cum să irosești 3 milioane de dolari. Rușii au tras cu o rachetă Iskander...
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele...
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Accident teribil la Brașov, între Voila și Făgăraș! Un șofer a murit pe loc după...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Mărturia şocantă a lui Stormy Daniels în procesul împotriva lui Trump nu schimbă opiniile susţinătorilor...
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Informație pentru toți românii cu BULETIN. Ești obligat să respecți dacă pleci din țară în...
Macron, din ce în ce mai înverșunat. Noi declarații alarmante
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică....
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Novak Djokovic, lovit cu o sticlă în cap după victoria de la Roma. Tenismenul s-a...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
Cui revin treburile casnice și îngrijirea copiilor?